Noaptea prizonierului sau Trebuie spuse toate

E tulburatoare confesiunea lui Eugen D. Popin din acest surprinzator roman autobiografic. E depozitia unui rebel aflat in neostoita opozitie cu orice forma de limitare a vointei de manifestare libera a potentelor sale creatoare; povestea de iubire a parintilor sai, relatata cu enorma empatie, pica exact acolo unde trebuie, iar analiza sociologica a matusii Josefa, cea care gaseste similitudini evidente intre cele doua sisteme totalitare, cel nazist si cel comunist, intre care au fot prinsi svabii din Banat, e fara cusur. De altminteri, umbra tatalui e mereu prezenta, paginile cartii par scrise ca replica la atitudinea lui de acceptare tacita a urgiei istoriei. In fine, relatarea evenimentelor din timpul Revolutiei Romane si de dupa aceea, cu implicarea sa in miscarea sindicala, este extrem de convingatoare in ceea ce priveste civismul sau funciar, as zice, iar melancolia paginilor din final iti ramane in memorie multa vreme dupa ce ai inchis cartea...
Cat se poate de inspirata e gasirea unui partener de dialog Jonathan, plin de compasiune si de intelegere, ca pentru a face suportabila, parca, cruzimea unei destainuiri care, fara a vrea sa contrazica cu tot dinadinsul opinia scientistilor conform careia este imposibila, in absolut, e asumata cu mult curaj si cu o seninatate de o rara noblete. (Mircea Petean)

OPINIA CITITORILOR