Bietul Ioanide, volumul 1 - George Călinescu

Cartea autorului George Calinescu „Bietul Ioanide, volumul 1 - George Calinescu" de la editura HOFFMAN

   Un exemplu de transgresare a istoricitatii ni-l ofera romanul Bietul Ioanide, scris intre 1947 si 1949 si aparut in 1953, de curand in a treia editie.

Tema, definita de autorul insusi intr-o scrisoare pe care am publicat-o in Gazeta literara din 17 martie 1966, a fost sa arate „cum traiesc spiritele academice vremurile furtunoase“. Sub raport epic, romancierul se serveste de mitul folcloric al mesterului Manole pentru a analiza inca o data soarta creatorului de geniu intr-o societate meschina, obtuza, incapabila de a promova valori. Se pare ca avem de-a face cu o alegorie. In 1941, G. Calinescu publicase Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, opera monumentala, de o valoare inegalabila si inestimabila, care a dat loc totusi la controverse si polemici violente.

   Autorul a dat un prim raspuns voalat intr-o scrisoare aparent bizara, un pretext dramatic cu actiunea in China antica, intitulat Sun sau calea neturburata, mit mongol (1943), in care Sun, „muzicant, poet, filozof, agricultor, olar, manuitor al tuturor industriilor folositoare“, este un adept al confucianismului asezand mai presus de orice puterea morala si respectul vechilor rituri. In Bietul Ioanide (titlul ascunde o ironie) eroul e, ca si modelul sau mitic, un arhitect insufletit de marete proiecte, imposibil de infaptuit in lumea mercantila, filistina. Ioanide construieste, in ciuda tuturor impotrivirilor, concurat de profesorul de beton armat Jean Pomponescu, un monument original, O bazilica prevazuta cu cupola de sticla, replica indrazneata, sarcastica, la proiectul conformist al rivalului sau, „catedrala neamului“. Actualizarea mitului poate fi urmarita mai departe.

   In legenda mesterului Manole, creatia, manastirea Curtea de Arges, nimiceste procreatia, Manole fiind nevoit sa-si sacrifice sotia si copilul spre a impiedica daramarea zidului si a da viata edificiului. loanide, absorbit de visurile lui constructive (ar fi voit sa devina un alt Antonio Sant’Elia), pierde pe cei doi copii ai sai, Tudorel si Pica, implicati in formatia cu caracter totalitar „Miscarea“ care si-a luat drept lozinca sloganul nietzschean, adoptat de Mussolini, „vivere pericolosamente“.

   O data infaptuita, opera de arta devine o realitate autonoma, care se detaseaza, cu cat e mai realizata, de creatorul ei, pana la anularea lui. In legenda folclorica, mesterul Manole, sechestrat pe acoperisul manastirii, piere, incercand sa se salveze ca Icar, cu aripi de sindrila. In Bietul Ioanide monumentul devine, inca inainte de a fi terminat, locas de inchinaciune al membrilor „Miscarii“. Semnificatia romanului este ca intr-o societate obscurantista, in care confuzia valorilor inlocuieste cultul lor, creatorul e silit la o activitate marunta, precara (Ioanide va construi „locuinte ieftine“ pentru oameni onesti), monumentele de arta raman nefinite si li se da o destinatie absurda, neconceputa de autor.

Alexandru PIRU

Nr. de pagini: 370
Anul aparitiei: 2018

OPINIA CITITORILOR