Sari la conținut

Ioana Em. Petrescu

Ioana Em. Petrescu a fost un critic şi istoric literar, eminescolog român de prim rang şi profesor universitar.
Profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj. A fost fiica istoricului literar Dumitru Popovici şi soţia criticului literar Liviu Petrescu, pe care îl cunoaşte din perioada studenţiei. După terminarea Facultăţii de Litere din Cluj, devine preparator şi apoi asistent la Catedra de Literatură română. Îşi ia doctoratul la Bucureşti cu o teză despre Ion Budai Deleanu, coordonată de profesorul Paul Cornea. Este autoarea a două studii esenţiale despre opera lui Mihai Eminescu. Îşi însoţea mereu studenţii la Iaşi, la colocviul studenţesc de critică „Mihai Eminescu”, care are loc anual. Dispărută foarte devreme dintre studenţii săi, a fost nu doar o personalitate complexă, ci şi o prezenţă catalizatoare, cu harul prieteniei subtile şi al artei convieţuirii. Ultima ei carte, despre relaţia dintre postmodernism şi poezia lui Ion Barbu, a fost editată postum. Prima imagine a omului Ioana Em. Petrescu a putut fi descoperită cu încântare de cititorii epistolarului său american Molestarea fluturilor interzisă, carte apărută în 1998 într-o ediţie îngrijită de Ioana Bot. A suferit foarte mult din cauza unor boli cronice, care o obligau să se interneze lungi perioade în spitalele din Cluj. Personalitatea ei a fost evocată de colegi într-un volum absolut impresionant, Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu.

Cărți publicate:

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).

Meniu de accesibilitate