Sari la conținut

Carl Sagan


Carl Sagan a fost Profesor de Astronomie si Stiinte Spatiale si Director al Laboratorului pentru Studii Planetare al Universitatii Cornell; a mai fost afiliat la Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology; de asemenea, a fost cofondator si presedinte al Planetary Society, cel mai mare grup dedicat stiintei spatiale din lume.


 


In cadrul NASA, a avut rolul de consultant pentru misiunile spatiale fara echipaj Mariner, Voyager si Viking si s-a ocupat de informarea astronautilor in misiunile acestora pe Luna. Documentarul de televiziune distins cu premiul Peabody, Cosmos, a fost vizualizat de peste 500 de milioane de oameni din peste 60 de tari, iar cartea insotitoare a petrecut sapte saptamani pe lista de bestselleruri a The New York Times.


 


Autor a 30 de carti, Sagan a fost distins cu Premiul Pulitzer pentru The Dragons of Eden: Speculations on the Evolution of Human Intelligence in 1978, iar romanul sau Contact a fost ecranizat intr-un celebru film ce o are ca protagonista pe Jodie Foster.


In distinctia oferita postum lui Carl Sagan, National Science Foundation a declarat ca cercetarea acestuia a transformat stiinta planetara . . .  iar darurile oferite omenirii sunt infinite.

Cărți publicate:

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).

Meniu de accesibilitate