Viata, cea mai tare combinatie

Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
DESCRIERE
Povestea vietii lui Sabin Cernea nu este o biografie obisnuita. Cati oameni au curajul sa marturiseasca lucrurile rele pe care le-au facut in trecut? Cati oameni pot indura rusinea si regretul in spatiul public, facandu-si mea culpa, cand ar putea sa pastreze secretul stiut doar de familie si de prieteni?
Confesiunea tulburatoare a autorului despre trecutul sau infractional este un gest rarisim in peisajul editorial din Romania si s-a nascut din dorinta de a-i convinge pe cititori ca oricine se poate schimba radical, indiferent de punctul de plecare in viata. Antreprenorul care a creat brandul Wu Xing isi asuma trecutul de „maimuta”, de om impulsiv, dominat de dorinta de bani si de „smecherii”, expresia mediului in care a crescut si a activat in tinerete, pentru a descrie mai apoi „trezirea” treptata si procesul intens de autocuratare si de reconstructie interioara.
Exercitiul dur de sinceritate pe care l-a presupus scrierea cartii face credibil mesajul-cheie adresat tinerilor si nu numai: transformarea profunda este posibila pentru oricine este dispus sa munceasca cu sine.
Cartea asta curge ca un rau de munte, cand tumultuos, cand lent, mereu surprinzatoare si mereu vie. Este cruda ca un muschi de vita in sange, e fasonata doar atat cat sa poata fi digerata, dar in rest e cruda, aspra, vie. O cititi pe propria raspundere. — Adrian Stanciu, Business Consultant
Am simtit ca traiesc viata unuia dintre putinii oameni care au traversat trei lumi diferite si complementare: strada, businessul si filosofia. Sabin prezinta episoadele vietii lui cu atata vulnerabilitate, incat iti provoaca ganduri neasteptate despre viata ta. O carte must-read mai ales pentru tinerii antreprenori, care o vor trai ca pe o sesiune intensa de terapie. — Cosmin Sava, Project Manager „Vreau sa fiu Antreprenor (VSFA)”
Sabin iti arata ca nu conteaza de unde pornesti, ci persoana care alegi sa devii. A trait totul: suferinta, implinire, frica, greseli, succes, cadere, renastere. Nu predica, nu judeca, ci doar povesteste cu o sinceritate surprinzatoare ce inseamna sa-ti recapeti viata. Daca ai nevoie de o motivatie reala, autentica, fara perdea, citeste. Daca vrei sa te transformi, sa fii mai bun, mai empatic cu cei dragi, dar si mai impacat cu tine insuti, citeste. O poveste de viata reala, in care se demonstreaza ca nimic nu este imposibil. — Dragos Petrescu, antreprenor, creator, speaker, fondator City Grill
Aceasta carte este o poveste frumoasa despre autenticitate, despre curajul de a spune lucrurilor pe nume, despre asumare, despre forta de a recunoaste unde esti si despre puterea de a decide unde vrei sa ajungi. Iti arata ca vulnerabilitatea poate fi un act de curaj si ca adevarul poate schimba nu doar viata celui care il rosteste, ci si a celor care il aud. O marturie care te provoaca sa-ti asumi povestea, sa-ti infrunti umbrele si sa ai incredere ca schimbarea nu vine din forta, ci din vulnerabilitatea asumata. O invitatie la reflectie, la onestitate si la alegerea constienta a drumului pe care vrei sa mergi. Un exemplu rar pentru tineri si un memento pentru noi toti: uneori, cel mai curajos lucru pe care il putem face este sa ne spunem adevarul cu voce tare si sa mergem mai departe, chiar si atunci cand doare. Pentru ca din durere si din adevar se nasc povestea si viata. Sabin, prieten drag, iti multumesc ca mi-ai aratat ca puterea de a fi vulnerabil iti ofera libertatea si iubirea care schimba destine! — Simona Pirtea, Managing Partner Enache Pirtea si Asociatii
OPINIA CITITORILOR