Vara tarzie

[...] te-as purta ca pe un fulg. Te-as conduce inapoi in pat si te-as acoperi pana sub barbie si mi-as simti inima bezmetica, poate ca as incepe sa cant. Din moment ce vei fi deja adormita, mi-as putea asuma riscul. Dupa care m-as duce la bucatarie si ti-as face sarmale. Cand te vei scula, va mirosi ca de Craciun in casa aceea fermecata, iti va fi foame si vei gusta din ele, si toate intrebarile si temerile se vor risipi odata cu aroma de afumatura, iar foamea nu va mai supravietui decat in ochii nostri. Ghinion, doctorul a ordonat trei zile de repaos. Cum sa umplem timpul?

Dupa zece ore de privit in ochii celuilalt este posibil sa apara o mica nota de „moi non plus” à la Serge Gainsbourg, noroc ca este din nou ora de culcare. Sunt indraznet acum si vin alaturi de tine. Tu nu ma respingi si nici nu te ascunzi. Te iau in brate si nu iti mai dau drumul. Sper sa adormi odata, am anchilozat de la 23:15 si ma mananca in unsprezece locuri deodata, ca pe Tom Sawyer in cimitir, in noaptea cu Joe Indianul. Spre ziua reusesc si eu sa adorm, dar ne trezeste, frenetic, Ursulica, innebunit de dragoste. De sarmale.

OPINIA CITITORILOR