Trilogia taraneasca

Ninge viscolit peste Cotroceni, orasul s-a ascuns sub zapada, un foc pitic abia palpaie in soba care nu mai izbuteste sa se incalzeasca de cateva zile bune, aripa vantului izbeste ferestrele dusmanos, lumina diminetii e de cenusa, insa eu sunt iar departe, la Slatioara, sub clapele masinii de scris se infiripa o dimineata senina, cotropita de o vipie ca un parjol, „nici paparudele nu mai au nicio putere” zice Victorita lui Usurelu iesita cu noapte-n cap in pridvor sa vada daca au venit nemernicii la sapat fantana si nemernicii iar n-au venit. „Decat sa injugi cu Ilie Gaita mai bine sa mori” – zice ea iar, cu ochii pe razboiul de lemn pus peste gura fantanii unde ar fi trebuit sa se afle demult fantanarii. „Daca nici parintele cu amaratul de Culita, cand or iesi cu prapurele, nu aduc ploaia, s-a sfarsit cu noi, pierim arsi de vii” – se vaita ea fara s-o auda cineva – vine vorba lui bietu Naita Lucean: „La Cornu Caprei, numai dracu, cand i-o pune foc, se mai dumnezeieste lumea” – si uite – melita ea singura, in pragul usii – am ajuns si la vorba lui, insa lui ce-i mai pasa... Lui Naita Lucean nu-i mai pasa... adica a scapat de griji, a scapat de rautati, a scapat de necazuri, a scapat de tot si de toate... Naita Lucean a ramas o amintire... Alt tavalug al istoriei ar fi trecut acum peste el, insa de sub acest tavalug s-ar fi ridicat cu nadejde... - Dinu SARARU

OPINIA CITITORILOR