Prolegomene la o etica aplicata cercetarii stiintifice socio-umane in vremuri mozaicate haotic

Cum ar trebui, din punct de vedere etic si moral, desfasurata cercetarea stiintifica? Cercetatorul necesita a fi abordat (si, el insusi, sa se considere a fi) in calitate de fiinta (iar nu doar ‘resursa’) umana? Ceea ce inseamna ca o personalitate stiintifica ar trebui sa fie si (daca nu chiar mai ales) o personalitate morala; respectiv o structura vie, in act, purtatoare a unor valori specific-umane, care sint, in principal, forme de manifestare a virtutii etice, raportindu-se in permanenta la un ideal (si) moral: acela de a-si aduce contributia la binele comun - asa cum aceasta sintagma a fost incetatenita in intelesul clasic, neafectat de divagatiile incercate, in timp, de catre unii -, de a sluji interesul general al mersului inainte (iar nu indarat) al cunoasterii umane; nu oricum, ci respectind norme si principii etice de viata si de lucru. In joc intra, aici, o anume acceptiune a expresiei idiomatice doing well by doing good – care merita atentie; in esenta, a face binele-scop, pe o cale si cu mijloace bune; demonstrind, din partea unui subiect, o clara constiinta morala a alegerii, in primul rind, a binelui, a urmaririi binelui si a faptuirii lui cu metode si procedee bune.

Lucrurile nu sint defel simple; luind aminte chiar la dificultatile pe care le ridica teoretizarea a ceva care, la prima vedere, pare a fi cunoscut de toata lumea: morala; dar, care se dovedeste a fi ceva complicat de lamurit si explicat; si, in consecinta, este greu a se ajunge la un numitor comun referitor la ceea ce ea inseamna, plasindu-ne in universul eticii.

OPINIA CITITORILOR