Praf, volumul II, Florin Purluca, Pavcon

Cel de-al doilea volum al seriei distopice Praf - elocvent numit "Atingerea salbaticiei", continua povestea lui Abu, un copil prea devreme maturizat, in lupta lui pentru supravietuire si pentru descoperirea unui sens intr-o lume aflata in colaps.

”Se spune ca mai demult, cand lumea era exact asa cum ar fi trebuit sa fie, un inger a coborat molcom printre nori. Voia sa priveasca minunatiile pamantului si sa povesteasca lumii intregi necazul ineluctabil al omului. Dar nimeni nu s-a priceput sa-l asculte. Poate c-o fi fost intuneric atunci cand s-a lasat, timid, inspre lume, sau poate ca era o zi scaldata de o lumina calda, ocrotitoare, si niciun suflet nu i-a dat crezare. Prea ocupat, omul, cu lucruri lumesti, simple, ca sa-si permita sa asculte sau sa vada un inger coborand din ceruri. Si ingerul a plecat. O dara de tristete in urma lui, un chip cenusiu, batai domoale din aripile lungi, fine.

Dar intr-un parc oarecare, un pui de om, cu o manuta grasa inaltata spre cer, isi striga incantat mama:

— Mami, mami! Uita-te. Acolo. Sus. Un inger care zboara!

Femeia a zambit, l-a mangaiat cu tandrete pe parul de culoarea spicului de ovaz copt. I-a explicat minunea din ceruri ca pe un lucru pamantesc:

— Nu e niciun inger. E doar un porumbel care falfaie ambitios din aripi.

— Dar eu pot sa-l vad bine, cum zboara trist si incet.

Mama l-a apucat de manuta, l-a luat in brate si a continuat sa-i zambeasca. Si a mai zis:

— Daca exista vreun inger in tot parcul asta, atunci acela esti tu, puiule.

Apoi a inceput sa-l gadile si sa se joace cu el si copilul acela mic si rotofei chiar a ras, s-a bucurat si s-a zbenguit de ici pana colo, intocmai ca un mesager al divinitatii.

Si astfel, ingerul s-a indepartat de lume. A trecut dincolo de nori si a ajuns in Rai, unde l-a intampinat cohorta de frati si Tatal Ceresc, care s-a maniat piramidal, apasator. Si cine ar putea sa judece supararea Tatalui cazuta peste fiul razvratit? Pedeapsa a cazut peste lume ca o lespede, iar ingerii au plans cu ardoare – si au tot plans, zile si luni, ani si ani la rand — pana cand ochii au inceput sa le arda in flacarile durerii si lacrimile s-au transformat in cenusa.

Si, in felul acesta, fulgii de cenusa au pornit lungul si domolul drum inspre lume. La inceput rarefiati, apoi din ce in ce mai desi. O perdea tocita si zdrenturoasa aruncata peste orase, care sa inveleasca tot si toate. Zid, suflet, casa sau copac. Nimic n-a putut sa fie iertat de caderile fuliginoase.

— Cate pacate s-au tot facut, de la facerea lumii si pana in ziua lacrimilor de funingine, tot atatia fulgi se vor fi scuturat peste Pamant, a mai spus Tatal tuturor lucrurilor vazute si nevazute. Iar omul, in nerozia lui, isi va fi purtat, in ceasul cel din urma, crucea.”

Numar pagini: 164

OPINIA CITITORILOR