Nimfa nestatornica - Guillermo Cabrera Infante

Nimfa nestatornica este ultima carte pe care Guillermo Cabrera Infante a avut ragazul sa o incheie inainte sa paraseasca aceasta lume, in 2005. Trei ani mai tarziu, sotia sa, Miriam, s-a ocupat personal de pregatirea pentru publicare a manuscrisului, caruia marturiseste ca nu i-a adus nicio modificare: "Inainte sa moara, mi-a zis: " (La Vanguardia)

    Mai mult decat un bolero sau un vis asternut pe hartie, Nimfa nestatornica este un joc autofictional, motivat de literatura, muzica si cinema. "Masina timpului", memoria personajului-narator, transporta cititorul in Havana anilor '50, pe ecranul careia se proiecteaza o poveste de dragoste ca oricare alta. El, G., ziarist/scriitor "insurat si cat se poate de nefericit", o intalneste pe ea, Estela, o orfelina de (aproape) saisprezece ani, aflata in cautarea unui refugiu. Romanul insa depaseste spectacolul amoros si dramatismul tradarii/despartirii/ideilor criminale niciodata puse in practica, pentru a urmari modul in care individul isi construieste identitatea. "Realitatea sunt mereu ceilalti", conchide naratorul, iar arheologia identitatii, adevarata cobo-rare in infern, nu este posibila in absenta memoriei.

    Nimfa nestatornica e o carte in care continua sa traiasca cel mai pur Cabrera Infante, impreuna cu acrobatiile sale lingvistice, stilistice si literare. O potentare a arhitecturii inchipuite a Havanei. O carte pe al carei fundal rasuna cele mai frumoase bolerouri. Un bolero care, asa cum stie toata lumea, nu e nimic altceva decat o balada cu o farfurie de fasole neagra alaturi.


    El Mundo

    Romanul contine tot universul lui Cabrera Infante, diseminat cu un farmec aparte: muzica, poante, cuvinte care se asociaza in jocuri – si calambururi – fonetice si o eruditie halucinanta. Astfel, romanul se dovedeste a fi un dictionar pasionant, erotic si constant ironic, transformat intr-un manual despre cum ar trebui sa se scrie in secolul XXI. O carte deliranta, insa totodata trista, melancolica.


    El Periodico

    Astazi pare extraordinar ca oricine poate scrie excelent proza in mai multe limbi; ramanem muti de uimire in fata unui Nabokov, a unui Beckett, a unui Cabrera Infante.


    Susan Sontag


    Guillermo Cabrera Infante (1929 – 2005) s-a nascut in Gibara, in provincia Oriente din Cuba. Dupa ce a renuntat la o viitoare cariera de medic, a debutat literar in 1947, devenind mai apoi cofondator al revistei Nueva Generación, opozanta a politicii lui Fulgencio Batista, iar in 1950 s-a inscris la scoala de jurnalism din Havana. Doi ani mai tarziu a fost inchis pentru ca a folosit anglicisme defaimatoare intr-o povestire aparuta in revista Bohemia, iar in 1954 a inceput sa publice critica de film in revista Carteles, sub pseudonimul G. Caín. Cazand in dizgratie din cauza contestarii deciziei regimului de a cenzura un documentar realizat de fratele sau despre viata de noapte din Havana, i s-a interzis sa publice in Cuba si a fost numit atasat cultural la Bruxelles. In 1965 a renuntat la diplomatie si s-a intors in Europa. "M-am nascut in Cuba si sper sa mor in Anglia", scria Cabrera Infante in 1983, lucru care avea sa se si intample: in 2005 s-a stins din viata la Londra, lasand in urma proza scurta, proza ampla, pe care editorii si criticii au plasat-o adesea, in ciuda dezaprobarii autorului, in categoria "romanului" (Vista del amanecer en el tropico; Trei tigri tristi, Curtea Veche Publishing, 2010), proza memorialistica (La Habana para un Infante difunto; Cuerpos divinos, in curs de aparitie la Curtea Veche Publishing), eseuri, scenarii de film (Vanishing Point, The Lost City s. a.). Desi mai discreta decat a altor membri ai Boomului hispanoamerican, de care a incercat sa se detaseze, cariera lui s-a bucurat de apreciere din partea lumii literare, autorul fiind distins cu Premiul Biblioteca Breve si Premiul Miguel de Cervantes pentru intreaga activitate.

Nr. de pagini: 224
Anul aparitiei: 2011