Sari la conținut

Istoria vazuta prin ochii diplomatului

Istoria vazuta prin ochii diplomatului
Preț: 48,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2025
Categoria: Stiinte politice
Distribuie pe:

DESCRIERE

"Această lucrare are două merite deosebite. Primul: furnizează informaţii de la sursă, din zona culiselor diplomatice, despre evenimente pe care le-am trăit, dar pe care le-am înţeles în limitele contextului de atunci. Al doilea merit este că această carte face într-un fel dreptate unei perioade în care diplomaţia românească a fost extrem de activă - anii '60 şi începutul anilor '70. A fost o perioadă fastă, cu diplomaţi de foarte bună calitate. Acei ani ne arată că pentru orice ţară, diplomaţia este prima divizie, care poate să o salveze sau, dacă greşeşte, să o prăbuşească. Maniera în care s-a comportat diplomaţia românească în acea perioadă arată cât de important este să ai o diplomaţie activă şi de calitate." Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României   "În SUA, de 4 iulie, indiferent unde se află, americanii se ridică în picioare şi, cu mâna la inimă, cântă imnul. Dar nu doar acolo se întâmplă aşa. Mergeţi în ţările bătrâne ale Europei şi veţi vedea cât de conservatori sunt cetăţenii acestor state la acest capitol. Minţile lor au toate un sâmbure vechi, ireductibil şi profund al unei apartenenţe durabile, al unei identităţi intangibile. Cultura îi ţine la un loc. Poţi da drumul oricărui dizolvant, poţi promova orice curent decadent, supramodern, postmodern, dar sâmburele rămâne tot acolo. De unde şi optimismul meu şi disperarea celor care văd că aceste curente dizolvante rămân doar simple mode, trecătoare şi fără efecte decisive." Acad. Mircea Maliţa

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează.

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).

Meniu de accesibilitate