Istoria Sfanta a Vechiului si Noului Testament (Biblia) pentru copii si adulti (cu picturi bizantine de Valeriu Stoica)

Istoria Sfanta a Vechiului si Noului Testament (Biblia) pentru copii si adulti (cu picturi bizantine de Valeriu Stoica)
PRP: 55,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 41,25 lei
Diferență: 13,75 lei
Disponibilitate: IN STOC
Timp estimat de procesare: 1 zi lucratoare
Editura:
Categoria: Religie

DESCRIERE

Studiul cartilor Vechiului si Noului Testament necesita un efort solicitant. Nu cauti doar – cel putin ca teolog – sa ti se descopere amanunte si neclaritati filologice, ci ai nevoie de dobandirea hranei sprituale. Demersul de a descoperi tainele Sfintelor Scripturi iti impune asumarea de responsabilitate, transmiterea mesajului dumnezeiesc catre lumea aceasta devenind pentru cercetator una din principalele prioritati. Destinul uman a fost de multe ori modelat profund, Biblia sau Cartea Cartilor, cum o  mai gasim numita prin diverse studii, descoperindu-se a fi intr-adevar o opera a spiritului. Nu mai putin de trei milenii de istorie, cultura, traditiei si identitate nationala a poporului evreu se desfasoara in paginile acestei minunate carti. In Biblie ni se descopera inspiratia si pronia lui Dumnezeu, zeci de carti cu continut istoric, dogmatic, ritual, poetic, filosofico-moral. Numele de Biblie a aparut cu aproximatie pe la jumatatea secolului al II-lea i.d.Hr., provenind din pluralul grecesc Βιβλίον. La inceputuri, cuvantul avea sensul de fasie de papyrus, transformandu-se treptat in diminutivul carte. 

 

       Prin secolul al V-lea, chiar al IV-lea d.Hr., a luat sfarsit si redactarea ultimelor carti ale Vechiului Testament. De-a lungul secolelor, traducerile au suferit indreptari, copii si diverse variante, incepand cu versiunile originale redactate in limba ebraica si trecandu-se mai apoi la textul Aramaic – limba vorbita de populatiile din vremea Mantuitorului Iisus Hristos  - folosit de evrei la intoarcerea din robia babilonica. Incepand cu secolele VIII – VI d.Hr., un grup de invatati continua traducerea cu atentie si redactarea cartilor scripturistice intr-o ebraica tarzie numita si masoretica (masoreth = traditie, legatura). Nu suntem departe de vremea (acum aprox. 50 de ani) cand majoritatea textelor aramaice sau ebraice ale Vechiului Testament proveneau din copii ale secolelor IX si X. Masoreticii lucreaza la o unificare a cartilor veterotestamentare, lucru observat in marturia istoricului Flavius Josephys sau in textele sulurilor din pergament descoperite de ciobanul evreu in pustiul  Qumranului, pe tarmul Marii Moarte in 1947. Orasul Alexandria din Egipt avea in secolul al III-lea d.Hr. o populatie numeroasa, alcatuita inclusiv de un numar mare de greci si evrei, acoperind toate paturile sociale, dintre acestea patura culturala ce aspira spre cele mai inalte valori spirituale. In consecinta, acestia solicita o traducere in limba greaca reprezentativa din acel moment pentru regatul elenistic. Proiectul a fost condus cu succes de Ptolemeu Philadelphul (285 – 246 p.Chr.), care a cerut sa fie colectate din bibliotecile preotilor si carturarilor evrei din Ierusalim si imprejurimi toate manuscrisele ce aveau cuprins scripturistic si trimise la Alexandria. Bogatia de manuscrise sacre ajunsa cu ambarcatiunile pe mare a fost preluata de un grup de 70 de invatati, care au reusit sa duca la bun sfarsit traducerea lor in greceste. In felul acesta a aparut Septuaginta (˶a celor saptezeci˝), indicand astfel numarul traducatorilor. Nu exista alta versiune mai de seama, avand fundamentul cel mai bine definit in ce priveste continutul teologic, ca Septuaginta. Ramane pana astazi reperul de baza al teologilor, filologilor si, in general, al exegetilor Vechiului Testament. Au mai existat apoi si alte traduceri din ebraica in greaca, una din acestea fiind cea de la Venetia apartinand unui anonim din secolul al XIV-lea. O alta traducere intalnita de-a lungul vremurilor de ermineuti si cercetatorii Bibliei este cea a lui Akylas din Sinope, o traducere preferata cu preponderenta de evrei, considerand-o mult mai apropiata de textul ebraic decat de Septuaginta. Akylas a trait in vremea imparatului Hadrian (117 – 138 i.d.Hr.), cel despre care cunoastem ca ar fi detinut o bogata biblioteca de suluri din pergament cu diferite scrieri.

 

       Sfantul Ieronim se inscrie pe lista traducatorilor cartilor Vechiului Testament  astfel, in jurul anului 400 d.Hr., acesta traduce textele in limba latina, limba reprezentativa pentru intreg Imperiu Roman. Nu este de mirare ca traducerea latina a lui Ieronim s-a numit Biblia Vulgata (˶in obste cunoscuta˝). Sfantul Ieronim adauga si cartile Noului Testament in Biblia Vulgata, aceasta ramanand prima editie ˶integrala˝ a Bibliei pana in zilele noastre.

 

       In secolul al XVI-lea (1516), Erasmus din Rotterdam se inscrie pe lista autorilor de editie critica a Bibliei cu lucrarea sa filologica. 

 

Cartile Noului Testament au fost scrise initial in limba greaca, textul evangheliei de la Matei a fost singurul care a fost scris in aramaica, text pierdut astazi. Pastrarea lui prin copiere in limba greaca a facut sa nu-l pierdem definitiv, avand astazi, totusi, o versiune. Primele texte scrise ale Noului Testament au fost Epistolele Sfantului Apostol Pavel, lucru intamplat in perioada 48-60 d.|Hr. Evangheliile, in numar de patru au fost redactate in perioada 60-100. Gruparea cartilor Noului Testament, asa cum o cunoastem astazi, este una mult mai tarzie. Cercetarile ne aduc la cunostinta faptul ca textele Noului Testament au circulat la inceputuri separat. Numele de vestirea cea buna, adusa de textele celor patru evanghelii infatisand viata, invatatura si faptele Mantuitorului Iisus Hristos, este folosit pentru intaia oara de Sfantul Iustin martirul si filozoful. 

 

       In anul 190, Tertulian de Cartagina, ganditor crestin si filozof de mare anvergura, redacteaza in traducerile sale biblice in latina sintagma elina Καινή Διαθήκη = Noul Legamant; S-a pastrat pana astazi cu denumirea in limba romana de Noul Testament. O alta denumire a Noului Testament este si Sancta Scriptura, denumirea provine prin traducere din grecescul Τα χιέρα γραίναντα. Αu aparut numeroase copii ale textelor Vechiului si Noului Testament, cea mai des copiata variant fiind Vulgata. Nu de putine ori apareau greselile facute de copisti, acestia folosind la scriere sistemul tahygraphic (scriere rapida prin dictare). Greselile din cartile Bibliei s-au transmis din nefericire, aflandu-ne astazi in fata nenumaratelor editii manuscris pe care ar trebui sa le corectam si indreptam dupa texte mult mai aproape de original. Unul dintre acestea este si Codex Sinaiticus, redactat undeva la jumatatea secolului al IV-lea in limba greaca si descoperit in secolul al XIX-lea la manastirea Sfanta Ecaterina de la Sinai de cercetatorul german Constantine Tischendorf. Un alt text demn de luat in considerare de specialisti este si cel al Codicelui Vaticanus tot din secolul al IV-lea cu unele diferente fata de Sinaiticus.

 

       Secolul al IV-lea a fost unul reprezentativ si pentru popoarele nou-increstinate. Episcopul Wulfila traduce in gotica Biblia in secolul IV. Beda Venerabilul traduce in secolul VIII. Sfintii care au increstinat popoarele slave, Chiril si Metodiu, alaturi de ucenicii lor, traduc in secolele IX-X textele scripturistice in slava medievala. In perioada secolelor XV si XVI apar traduceri in germana, poloneza, franceza, spaniola, maghiara si italiana.

 

       Traducerile efectuate de John Wycliff in engleza (1380-1383) si de Martin Luther au reprezentat un moment extrem de benefic pentru cultura. Aici nu putem trece cu vederea tulburarile grele din istorie pe care acest moment cultural le-a adus. Lucrarile celor doi carturari au fost traduceri direct din ebraica in limba germana (aprox. 1522-1532). Marile biblii poligote au fost de asemenea puncte importante in cultura vremii. Editiile au aparut in Spania, Anglia, Franta si Tarile de Jos intre secolele al XVI-lea si al XVII-lea. Intr-o versiune romaneasca era subliniat faptul ca „Biblia inscrie, prin traducerea ei, in istoria neamurilor iubitoare ale lui Hristos, mari momente religioase si literare”. In istoria poporului roman consideram ca a fost cu prisosinta. In secolul al XVI-lea consemnam primele traduceri biblice in limba romana. Sunt considerate adevarate acte de nastere ale limbii romane literare dar, in acelasi timp, aceste traduceri starnesc miscari si dispute religioase. Motivul era acela de a-i atrage pe romani la confesiunile luterana sau calvina. Influenta husitismului, doctrina condusa dupa ideile englezului John Wycliff, a condus, sau cel putin intr-o faza incipienta, la traducerea cartilor sfinte in limbile vernaculare. 

 

       Motivele pentru care primele traduceri biblice in limba romana s-au facut in Transilvania, sunt evidente. Transilvania devine provincia secolului al XVI-lea in care se raspandesc principalele curente ale Reformei.

 

       Bucovina este una din principalele regiuni in care s-au descoperit astfel de traduceri. Codicele Voronetean, Psaltirea Hurmuzachi, Psaltirea Voroneteana si Psaltirea Scheiana sunt doar cateva dintre aceste traduceri de o deosebita importanta pentru literatura romana sacra. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca originalele dateaza din prima jumatate a secolului al XVI-lea, Banatul si Hunedoara fiind regiunile din care acestea provin. Despre textele rotacizante specialistii au fost condusi la ideea ca ele (copii ale acestora) provin din regiunea Moldovei, fiind scrise in a doua jumatate a secolului al XVI-lea.

 

       Diaconul Coresi, intre 1559-1583, realizeaza primele traduceri tiparite la Brasov, dand astfel o insemnatate extrem de mare fixarii limbii romane. Magistratii sasi ai orasului Tampa au jucat un rol extrem de important pentru tipografia sa asezata acolo. In acelasi timp, orasul devenise un centru de prim ordin al luteranismului in Transilvania. Coresi nu s-a dovedit a fi neaparat un militant confesional, el era mai de graba un om de meserie. Tipograful venea din Tara Romaneasca. Limba de pe versantii Carpatilor Meridionali – daca este sa facem o analiza – devine temelia limbii romane literare, asa cum graiul din Ile de France devine suportul lingvistic principal pentru limba franceza. Cunoastem ca diaconul Coresi a tiparit cele patru evanghelii (Tetraevanghelul, 1561), Faptele Apostolilor (Lucrul apostolesc, 1566), Psaltirea (1570) si o Psaltire slavo-romana (1577). Palia de la Orastie, tiparita in 1582, este cunoscuta de cercetatori ca fiind ultima traducere biblica care iese de sub teascurile tipografiilor transilvanene. Nu este de trecut cu vederea faptul ca aceasta lucrare s-a dorit a fi un adevarat instrument al propagandei calvine. Asa cum ne indica si numele [παλαια = veche], editorii au dorit ca lucrarea sa cuprinda Vechiul Testament in intregime. Insa, s-a reusit introducerea doar primelor doua carti ale acestuia si anume: Geneza si Exodul. Astfel, apare, intr-o limba mult mai accesibila decat cea a lui Coresi, inca o fila din istoria limbii literare romane.

 

       Editorii au folosit pentru Palia de la Orastie manuscrise mai vechi dupa traduceri maghiare sau slave. Cunoastem astfel Palia de la Orastie dupa Pentateucul lui Gáspár Heltai.

 

       Sub patronajul lui Gheorghe Rákoczi I, in secolul al XVII-lea (1648), Simeon Stefan tipareste in cetatea Alba Iuliei Noul Testament (numit si Noul Testament de la Balgrad). Lucrarea este integrala. Despre acest text editorii si traducatorii afirma ca au folosit „izvodul grecesc”, „izvodul lui Ieronim” si „izvodul slovenesc carele-i izvodit sloveneste din greceasca si e tiparit in Tara Moscului... insa de cea greceasca nu ne-am departat, stiind ca... este izvorul celorlalte”. Exegetii considera – prin compararea textelor –, ca la traducere s-a folosit o versiune latina (Biblia Sacra) si este cea mai valoroasa tiparitura biblica aparuta in secolul al XVI-lea in cultura romaneasca.

 

       Biblia de la Bucuresti, aparuta in 1688 sub patronajul domnitorului Serban Cantacuzino, o depaseste din punct de vedere al calitatii lingvistice pe cea de la Balgrad. Este intr-adevar recunoscuta de specialisti drept un moment cultural de amploare pentru secolul al XVII-lea. Fratii Radu si Serban Greceanu, carturari desavarsiti la acea vreme, au jucat rolul esential in traducerea textelor Bibliei. Nu excludem folosirea pentru textul acestei biblii a unei traduceri efectuate de Nicolae Milescu spatarul, text care cunoscuse pana la acea vreme o larga circulatie.

 

       Intre 1698 si 1700,  centrele de formare apusene au luat amploare educational-culturala. Foarte multi tineri se formeaza in scolile de la Viena si Roma. Unirea romanilor din Ardeal cu Biserica Romei (1698-1700), asaza „Scoala Ardeleana” ca temelie esentiala a culturii si constiintei nationale moderne. Scoala Ardeleana a urmarit inca de la inceputuri eliberarea literaturii religioase si, in general, a limbii romane de slavonismul care se asezase peste cultura romaneasca de la acea vreme. 

 

 

 

 

Preot Cercet. st. Dr. Ion-Andrei Tarlescu

 

Academia Romana

 

IRINEU MIHALCESCU (1874-1948) a fost un teolog si ierarh ortodox roman, care a indeplinit demnitatea de Mitropolit al Moldovei (1939-1947).

 

A publicat numeroase studii de dogmatica, apologetica, istoria religiilor, este autor de traduceri si de manuale de religie.

 

Dintre acestea enumerãm: Compendiu de Teologie simbolica (Bucuresti, 1902); Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sabatiers (Berna, 1903); Thisavros tis Orthodoxias. Die Bekenntnisse und Wichtigsten Glaubenszeugnisse der griechisch orientalischen Kirche, im Originaltext, nebst einleitenden Bemerkungen (Leipzig, 1904); Teologia Dogmatica speciala (Bucuresti, 1907); Cunoasterea lui Dumnezeu din studiul naturii neinsufletite (Bucuresti, 1910); Curs de Teologie Fundamentala sau Apologetica, vol. I (Bucuresti, 1932); Curs de Istoria religiunilor si Teologie Fundamentala (Bucuresti, 1935); La theologie symbolique au point de vue de l'Eglise Orthodoxe Orientale (Bucuresti-Paris, 1932); Teologia luptatoare (Bucuresti, 1941; ed. a II-a, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, 1994); Istoria religiunilor lumii (Bucuresti, 1946).

 

Aceasta lucrare este o reeditare a cartii: „Istoria Sfanta a vechiului si Noului Testament“ pentru clasa I secundara, aparuta in anul 1942, la care s-au adaugat peste 85 de picturi autentic-bizantine executate de cunoscutul pictor de asezaminte religioase Valeriu Stoica.

 

Este o carte adresata in primul rand copiilor sau persoanelor mai putin initiate in textele religioase, fiind o varianta adaptata, cu un text foarte accesibil a Bibliei ortodoxe, realizata de unul dintre cei mai inalti prelati ai Bisericii Ortodoxe Romane – I.P.S. Irineu Mihalcescu. Ea poate fi, insa, inclusa in biblioteca oricarui crestin fiind o carte absolut remarcabila din punct de vedere redactional, grafic si tipografic.

OPINIA CITITORILOR

Nu există opinii exprimate. Fii primul care comentează. scrie un review

Titluri de același autor

14,25 lei
PRP: 15,00 lei
Created in 0.0917 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.