Destinul orelor tarzii

„Nu avea prea mult timp la dispozitie, desi atmosfera din jur nu parea sa se mai precipite defel. Intrebarea care in urma cu cateva clipe i se paru fireasca suna ciudat, anacronic. Chipul i se scofalci precum al unei primadone cazute in dizgratie. Pana si cuvintele devenira de prisos in acele clipe suspendate. Monica parea sa-si iasa din minti. O tigara ar fi salvat-o din stanjeneala care-o cuprinsese cu labele-i paroase. Isi pipai buzunarul de la piept, dar acesta era gol. Privi neputincioasa inspre batran. Neputinta parea sa explice tot ce ea nu putea exprima intr-un alt mod. Batranul zambi asa cum zambise dintotdeauna. Ochii blanzi, pe jumatate inchisi, clipira de cateva ori, dandu-i de inteles ca stia intrebarea pe dinafara. Atitudinea batranelului ii sporea si mai mult senzatia de stanjeneala. La un moment dat i se paru chiar ca acesta isi batea joc de ea, sfidand-o cu tacerea-i apasatoare. Isi lua inima in dinti si, fara sa se gandeasca la nimic, isi desclesta buzele uscate, schitand conturul unei litere alese la intamplare dintr-un cuvant uzitat. 

Batranul isi duse degetul aratator la buze, facandu-i semn sa taca, dupa care se facu nevazut in spatele cortinei...“ (Diana Lis)

OPINIA CITITORILOR