Cosmin Borza, Marin Sorescu. Singur printre canonici

Marin Sorescu. Singur printre canonici. Avem in fata un studiu dintre cele mai aprofundate ale operei lui Marin Sorescu, novator in multe privinte, curajos in confruntarile cu opinii critice care i-ar fi intimidat pe alti cercetatori, reusind sa corecteze prejudecati si limite ale receptarii de pana acum. Cosmin Borza scrie bine, gaseste adesea sintagme foarte expresive pentru a-si concentra judecatile de valoare, evita infloriturile stilistice, mizand pe exactitate si nuanta.
Ion Pop

Acest studiu propune o viziune critica originala, incitanta si convingatoare. Desi nu ignora (dimpotriva, analizeaza judicios) umorul, jocul sau parodicul, Cosmin Borza il citeste pe Marin Sorescu ca poet aflat in vecinatatea tragicului (o categorie neaplicata decis, dar recunoscuta ca filtru), ca poet al fragilitatii extreme, lipsite de orizont, ca poet al crizei, in dublu sens, literar si existential, in sfarsit (cu o sintagma care sper ca se va fixa in exegeza), ca poet al apocalipticului.
Sanda Cordos

Interesanta aici e dezbaterea referitoare la posibila prevestire soresciana a postmodernismului romanesc, cu o admirabila„psihanaliza“ de caz generationist, prin care Cosmin Borza incearca sa-si explice ostilitatea optzecista fata de poezia soresciana, dupa ce aceasta, prin La Lilieci, aproape ca listase toate marcile postmodernismului optzecist. Lectura foarte atenta, mioapa, a intregii suite rurale a lui Sorescu, pune in lumina modulatiile de atitudine si viziune, de la nuanta pana la schimbarea culorii vizionare. Excentricitatea initiala a lui Sorescu rezulta, la final, si mai argumentata, gratie unei exegeze atente, scrupuloasa conceptual si riguroasa analitic, de o fluenta stilistica invidiabila.
Al. Cistelecan


Nr. de pagini: 360
Anul aparitiei: 2014