Comuniunea pustiei si singuratatea oraselor

Singuratatea este neputinta comunicarii reale, imposibilitatea de a crea si de a realiza o relatie, o legatura cu ceilalti. Civilizatia contemporana si structurile comunitatii de astazi conduc la instrainare sociala, la o politica de izolare, la insingurare personala. Astfel, de timpuriu omul incepe sa fie stapanit de sentimentul impovarator al neputintei si al lancezelii, sa‑si piarda sensul vietii si intelesul ei, sa vietuiasca fara idealuri si reguli, sa banuiasca si sa se indoiasca continuu.
Convorbirile din aceasta carte nadajduim ca au ceva de transmis omului contemporan care cauta o cale de iesire din inchisoarea propriului eu, din legatura patimilor, din baltile cu ape amare ale oraselor, din singuratatea necrutatoare, din labirintul gandurilor, din discordia continua, din nelinistea pricinuita de tacerea lui Dumnezeu….
Poate cuvantul tainic al pustiei si al sfintilor ei sa dea raspuns celor care au dispozitia potrivita, care doresc ceva mai mult decat autosuficienta primejdioasa a unui mers la biserica in zi de duminica devenit regula si a obisnuitei milostenii facute celor care cer. Autocunoasterea si cunoasterea semenilor duc la cunoasterea de Dumnezeu. Rugaciunea si nevointa se intalnesc in aceasta. Uciderea patimilor este indispensabila, intrucat curateste sufletul si‑l impodobeste cu virtuti, ca sa devina primitor al darurilor si vederilor dumnezeiesti.




Traducere din limba greaca de pr. Victor Manolache
Format 13x20 cm
160 pagini

OPINIA CITITORILOR