Cat o lacrima de cer senin

Scrierile lui Eugen Virgil Nicoara, fie ca sunt poezii. romane sau studii de istoria teatrului - au misterioasa puritate a clarului de luna.

Ele aspira sa surprinda omul si umanitatea din perspectiva unei necontenite,structurale, auto-depasiri, nazuinta menitasa-i plaseze (omul si umanitatea) pe orbita unei realitati pentru care idealitatea exista.

Creatorul manifesta o permanenta dorinta de a conferi vietii insemnele distinctive ale exceptionalitatii inteleasaca adevarata normalitate a conditiei umane.

Nimic, pare sa spuna Eugen Virgil Nicoara, nu este mai specific omenescului decat transfigurarea clipei in vesnicie, si a acesteia in clipa, proces posibil prin actiunea conjugata a Iubirii si a Efluviilor Cosmice aflate, pentru initiat, intr-o nestavilita interconditionare.

Starile sufletesti auceva edenic in ele interzicand temerarului, amenintat de o cumplita pedeapsa, sa treaca ,,dincolo“ de pietrele de hotar intruchipate de ele,indiferent care ar putea fi, mobilul acestei irepresibile atractii. ,,Incalcarea“ poruncii e in firea omului si se va produce.Spre mai binele celui ce o va savarsı. Si, implicit, al tuturor.

Toate aceste trasaturi caracteristice unei nobile naturi omenesti se constituie intr-un indicibil farmec edificator de Iumi ce poarta insemnul idealei irepetabilitati.

Paul Schuste

OPINIA CITITORILOR