Aventurile lui Pinocchio. Povestea unui prichindel de lemn

Aventurile lui Pinocchio este povestea unei papusi de lemn pe care un un tamplar batran, Geppetto, a cioplit-o dintr-o bucata de lemn fermecat. Pinocchio, desi are cele mai rele apucaturi, viseaza sa devina un copil adevarat. Intr-o zi pleaca de acasa, intovarasindu-se tocmai cu cine nu trebuie, un vulpoi si un motan, niste raufacatori care il indeamna sa fure si sa minta, iar apoi pun la cale sa il si omoare. Sansa lui e o zana, care il salveaza in ultima clipa, dar, astfel, nu am ajuns decat la jumatatea povestii. In cealalta jumatate se va dovedi ca Pinocchio nu poate deveni un copil bun si adevarat decat daca va merge la scoala, va face fapte bune si va inceta sa mai minta. Un roman ajuns bestseller mondial pentru bogatia sa de sensuri. „Este firesc pentru noi sa credem ca Pinocchio a existat dintotdeauna, nu ne putem imagina o lume fara Pinocchio.“ Italo Calvino, scriitor italian, unul dintre cei mai apreciati romancieri ai secolului XX „S-ar putea ca singurul personaj carismatic din literatura italiana sa fie o papusa.“ Raffaele La Capria, scriitor si scenarist italian, vorbind despre popularitatea lui Pinocchio C. Collodi, pseudonimul lui Carlo Lorenzini (1826–1890), scriitor si jurnalist italian. Carlo Lorenzini ar fi trebuit sa termine cursurile unui seminar teologic, dar a ales sa sprijine miscarea de reunificare a Italiei ca gazetar la Il Lampione, o publicatie de satira politica. Abia in 1861 s-a dedicat cu totul literaturii pentru copii. Opera sa cea mai importanta, Le avventure di Pinocchio. Storia di un burattino, a fost publicata mai intai in foileton, incepand cu 1881, in Giornale per i bambini („Ziarul pentru copii“), bucurandu-se numaidecat de succes in randul publicului. Marcata de moralism si de didacticism, opera lui Collodi a atras atentia criticilor si a filozofilor, in sfera intelectuala, dar si a scenaristilor de film si televiziune, si chiar a realizatorilor de jocuri video, in domeniul divertismentului. Alte scrieri: Giannettino (1877), Minuzzolo (1878).

OPINIA CITITORILOR