Sari la conținut
  • Gabriela Adamesteanu

  • 21 cărți
Gabriela AdamesteanuGabriela Adameşteanu este fiica lui Mircea Adameşteanu, profesor de istorie şi a Elenei. A urmat cursurile liceale la Piteşti (1956-1960) şi ale Facultăţii de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti (1960-1965). A fost redactor la editura Enciclopedică, devenită ulterior Ştiinţifică şi Enciclopedică şi apoi la editura Cartea Românească. După Revoluţia din 1989, a fost redactor-şef la revista 22. S-a implicat în zona jurnalismului cultural şi politic, chiar dacă acest patos civic » ...mai mult i-a afectat cariera de scriitoare, având mai puţin timp la dispoziţie pentru a-l consacra scrisului. În ultimii ani a avut o revenire spectaculoasă în lumea literară.   Vicepresedinta (2000-2004) si apoi presedinta (2004-2006) a Centrului PEN Roman. Membra a Juriului Uniunii Latine (2007-2009). Presedinta de onoare a primei editii a premiului Goncourt Romanesc (2013). Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2014).   De aceeasi autoare, la Editura Polirom, au aparut romanele: Dimineata pierduta, 2003 (Fiction Ltd), 2008 (Opere, vol. 1), 2011 si 2019 (Top 10+) si 2012, 2014 si 2018 (seria de autor), Drumul egal al fiecarei zile, 2008, 2015 (seria de autor), Intalnirea, 2003, 2007, 2008 (Opere 2), 2013 (seria de autor), Provizorat, 2010 (Fiction Ltd), 2011 (Fiction Ltd), 2013 (Top 10+), 2017 (seria de autor), Fontana di Trevi, 2018 (seria de autor), volumele de proza scurta: Daruieste‑ti o zi de vacanta, 2008 (Opere 2, sub titlul Gara de Est), Vara‑primavara, 2008 (Opere 2, sub titlul Gara de Est), 2013 (seria de autor) si volumul de memorialistica Anii romantici (2014).
  • Ordonează după
  • Afișare: 
  • Produse pe pagină
Dimineata pierduta (editia a XII-a, de buzunar)
Editura: POLIROM - 2023
„Dimineata pierduta este simbolul dureros al unei Romanii sacrificate timp de un secol pe altarul a doua razboaie si al comunismului. Desi aceste spectre sinistre o obsedeaza pe autoare, ea declanseaza » ...mai mult
40,30 lei
Disponibilitate: In stoc furnizor
Timp confirmare stoc: 1 - 2 zile lucratoare
cumpără
Intalnirea
Editura: POLIROM - 2013
Traian Manu, cunoscut om de stiinta in Italia, hotaraste sa-si viziteze tara natala, Romania, cu care nu a mai avut nici o legatura de la instaurarea comunismului. Sotia sa, Christa, ii intelege dorinta » ...mai mult
28,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Fontana di Trevi (editie de buzunar)
Editura: POLIROM - 2025
Editia a IV-a „Major ca tema este paradoxul tranzitiei: coexistenta trecutului cu prezentul, a libertatii cu noile constrangeri, a provincialismului est-european cu occidentalismul fetisizat. Talentul » ...mai mult
40,95 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Provizorat (editia a IV-a)
Editura: POLIROM
„Ar putea fi o poveste de dragoste banala, ca in orice tara si in orice epoca. Letitia incearca sa scape dintr-o casnicie nefericita in bratele lui Sorin, ambitiosul sau coleg din Institutie. Cei doi » ...mai mult
44,80 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Provizorat. Editia a V-a - Colectia top 10+
Editura: POLIROM - 2020
„Ar putea fi o poveste de dragoste banala, ca in orice tara si in orice epoca. Letitia incearca sa scape dintr-o casnicie nefericita in bratele lui Sorin, ambitiosul sau coleg din Institutie. Cei doi » ...mai mult
27,38 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Dimineata pierduta, editia a XI-a - Gabriela Adamesteanu
Editura: POLIROM - 2019
Cartea autorului Gabriela Adamesteanu „Dimineata pierduta, editia a XI-a - Gabriela Adamesteanu" de la editura POLIROM Premiul Tirgului de Carte de la Leipzig (editia 2019) pentru traducerea in limba » ...mai mult
53,60 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Dimineata pierduta (Editie 2018)
Editura: POLIROM - 2018
Cartea autorului Gabriela Adamesteanu „Dimineata pierduta (Editie 2018)" de la editura POLIROM Dimineata pierduta - Editia a IX-a definitiva. Dimineata pierduta a fost dramatizat si pus in sc
44,80 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Fontana di Trevi - Seria de autor Gabriela Adamesteanu
Editura: POLIROM - 2018
Cartea autorului Gabriela Adamesteanu „Fontana di Trevi - Seria de autor Gabriela Adamesteanu" de la editura POLIROM „Fontana di Trevi reconfirma ca Gabriela Adamesteanu este unul dintre marii sc » ...mai mult
50,40 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Noi vă recomandăm!
Gabriela Adamesteanu, Anii romantici
Editura: POLIROM - 2014
Premiul revistei Observator cultural, editia 2015, sectiunea„Memorialistica” Nominalizare la Premiul Cartea Anului 2014, acordat de revista Romania literara Nominalizare la Marele Premiu al Fest » ...mai mult
44,80 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Gabriela Adamesteanu, Drumul egal al fiecarei zile. Editia a VI-a, definitiva
Editura: POLIROM - 2015
Distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor si Premiul Academiei, Drumul egal al fiecarei zile a fost tradus in Bulgaria, Franta si Germania. Romania, anii’50. Intr-o camera dintr-un oras » ...mai mult
39,20 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Gabriela Adamesteanu, Provizorat - Editia a II-a, brosata
Editura: POLIROM - 2011
Premiul pentru Proza al revistei Observator cultural pe anul 2010 Nominalizare la Premiul Cartea Anului, oferit de revista Romania literara si Fundatia Anonimul Nominalizare la Prem
21,60 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Dimineata pierduta
ISBN: 973-681-462-9
Editura: POLIROM - 2004
Descriere: "Este intr-adevar un roman generos cu cititorul: il implica direct, lasindu-l in principiu sa-si aleaga perspectiva din care-l va citi, dupa cum o va prefera, pe aceea a unui personaj sau a » ...mai mult
24,50 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Provizorat (Top 10+)
Editura: POLIROM - 2013
Bestseller la Salon du Livre, Paris, 2013   Nu e usor sa ai o legatura extraconjugala daca esti functionar intr-o institutie unde toti ochii sint atintiti pe tine. Dar asta li se intimpla Letitiei Arcan » ...mai mult
21,30 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Vara-primavara
Editura: POLIROM - 2012
Proza scurta a Gabrielei Adamesteanu e dominata de tema necomunicarii (in cuplu, intre colegii de serviciu, intre generatii, intre categorii sociale diferite) si a degradarii continue a existentei. Majoritatea » ...mai mult
26,38 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Dimineata pierduta (colectia top 10+)
Editura: POLIROM - 2011
Vica Delca, croitoreasa dupa ce regimul comunist i-a inchis pravalia, pleaca in vizite prin Bucuresti, ca sa mai schimbe o vorba si ca sa mai adauge pensiei de 650 de lei, din care traieste impreuna cu » ...mai mult
33,60 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Provizorat - Editie Cartonata
Editura: POLIROM - 2010
Provizorat de Gabriela Adamesteanu. „Nu viitorul ne aduce cele mai mari surprize, ci trecutul pe care nu incetam sa il recitim toata viata”, ajunge, la un moment dat, sa creada Letitia Arcan, personaj » ...mai mult
39,20 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Promo non-stop!
Opere II. Gara de Est. Intilnirea. Editie Cartonata
Editura: POLIROM - 2008
Opere II. Gara de Est. Intilnirea. Editie Cartonata. Prefata de Paul Cernat Cronologie de Andreea Draghicescu Colectia„Opere” este coordonata de criticul literar Daniel Cristea-Enache. Intilnirea, » ...mai mult
63,80 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Opere I. Dimineata pierduta. Editie Cartonata
Editura: POLIROM - 2008
Opere I. Dimineata pierduta. Editie Cartonata. Editia a V-a revazuta, cartonata Prefata de Sanda Cordos Cronologie de Andreea Draghicescu Colectia„Opere” este coordonata de criticul literar » ...mai mult
39,20 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Drumul egal al fiecarei zile (Editie Cartonata)
Editura: POLIROM - 2008
Drumul egal al fiecarei zile omanul a primit Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor si Premiul Academiei. A fost reeditat de Editura Eminescu (1978), Litera (1992) si Institutul Cultural Roman (2005). » ...mai mult
36,95 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Intilnirea
Editura: POLIROM - 2007
Intilnirea Postfata de Carmen Musat. Editia a II-a, revazuta. Gabriela Adamesteanu este una dintre cele mai traduse scriitoare contemporane; romanul Intilnirea a fost tradus, pina acum, in Bulgaria (Panorama, » ...mai mult
29,95 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
Intilnirea
Editura: POLIROM - 2003
Descriere: Prefata de Carmen Musat. "Punctul de plecare a fost istoria unui emigrant care, dupa multi ani de cind a plecat din Rusia (ca adolescent sau copil), raspunde unei invitatii de familie si-si » ...mai mult
17,50 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
alertă stoc
  • 1 - 21 din 21 produse

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Confidențialitatea dvs.

Procesăm datele dvs. cu scopul de a vă oferi posibilitatea să comandați produsele noastre online, precum și pentru a vă oferi conținut care să fie adaptat la interesele și nevoile dvs. Analizăm aceste date pentru a obține informații cu privire la comportamentul și interesele vizitatorilor noștri. Împărtășim aceste informații partenerilor noștri pe baza consimțământului și/sau a interesului legitim. Mai jos vă puteți exercita, la nivel de partener, dreptul de a consimți sau de vă opune unui interes legimit pe baza unui scop specific.

Module cookie strict necesare

Aceste fișiere sunt strict necesare pentru buna funcționare a magazinului online (pentru plasarea comenzilor online, autenficare în cont, salvarea/procesarea opțiunilor dvs cu privire la modulele de tip cookie, etc.). Acestea nu necesită acordul dvs. pentru plasare/accesare și nu pot fi dezactivate (decât dacă nu țineți meapărat să intrați în setările browser-ului dvs și să le dezactivați de acolo, având ca rezultat negativ întreruperea funcționării normale a site-ului).

Meniu de accesibilitate